Lipsa Lui Dumnezeu din educație -sau (de)formările educației.
Școala și societatea în Banat – simpozion internațional anual
Lipsa Lui Dumnezeu din educație -
sau (de)formările educației.
Apel la conștiință prin adevăr, valoare și timp ! Manifest de trezvie.
(compilatie - cugetari si fragmente)
(*) de Cristian Cuteanu
Având ca punct de plecare din celebra cugetare de origine latină NIHIL SINE DEO – nimic fără Dumnezeu, nici educația nu se poate împlini, ori duce la desăvârșire, fără Dumnezeu !
Educația, (prin credință și manifestarea ei) are rolul de a reface legătura dintre om și Dumnezeu !
I. Conștiința
Pentru a putea întelege acest fapt, cu speranța că până la sfârșitul lucrării fiecare Îl vom recunoaște pe Dumnezeu și importanța Lui în educație, ca să-i putem desluși manifestarea, voi începe prin a prezenta câteva definiții ale conștiinței.
Conştiinţa este sentimentul intim imediat, constant al activităţii eului în fiecare din fenomenele vieţii lui morale. - Voltaire
Conştiinţa - lumina inteligenţei pentru a distinge binele de rău. - Confucius
Conştiinţa este ochiul Lui Dumnezeu în sufletele noastre. - Sfantul Cadoc
Conştiinţa este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi. - Oscar Wilde
Tribunalul acesta pe care omul îl simte în el este conştiinţa. - Immanuel Kant
Conștiința omului este legătura cu Dumnezeu, este unul din canalele prin care omul poate comunica cu Dumnezeu. CONȘTIINȚA (cu majuscule) este însuși Dumnezeu.
"Ca să vorbești realmente cu cineva, trebuie să-i poți atinge conștiința !" - C.Cuteanu
Conștiința realmente nu se pierde, ci ea eventual (în caz că nu planăm în note medicale) este învolburată și întunecată de ispite și păcate. Mintea și judecata logică sau rațională sunt minore în fața conștiinței. Conștiința este legătura cu Dumnezeu. Comunicarea adevarată se face prin "canalul" lui Dumnezeu. Fără astfel de comunicare, omul se adresează omului la nivelul superficial - ca atare mesajul nu poate fi nici emis și nici receptionat (înțeles) corespunzator.
“Ca învațător, dascăl sau om ce are cu adevărat ceva de spus, informația ta are cu adevărat valoare și putere (în același timp), atunci când te și asiguri că a fost recepționată (adică înțeleasă) în exact sensul în care tu ai vrut să o transmiți !” (*)
Chiar si un "te iubesc" poate fi spus doar, sau poate să-ți atingă conștiința. [Întăresc afirmația prin a spune ca omul ca ființa "rațională" de exemplu fumeaza, bea de stinge, deși știe că iși strică sănătatea.]
Cu cât nivelul conștiinței crește, sau mai corect se înalță ( se "rupe" de cele "pământești" ), cu atât putem remarca și trăi conștient faptul că sufletul se manifestă prin noi. De aceea comunicarea - (și nu doar vorbirea, graiul, "cuvântul") e mai bine să fie de la suflet la suflet, decât de la om la om, căci omul este o condiție pământeană, este evident o minune, dar sufletul este "picătura din Dumnezeu" !
" Noi, oamenii, nu suntem altceva decât "picături" ale Lui Dumnezeu ! Și Dumnezeu se "revarsă" întru noi ! " (*)
Comunicarea (inclusiv educația) presupune mai ales să împărtășești ! A împărtăși este un dar Dumnezeiesc!
Din păcate, omul nu este întotdeauna conștient de ceea ce are, sau corect spus a primit cadou, adică acest suflet al lui, trupul și viata! Acțiunile omului îl pot face pe acesta ca să-și și piarda sufletul, sau chiar vinde. Adică iși rupe sufletul de conșiință. Chestiunea este că omul tot în suflet se va reîntoarce...iar viața veșnică este o certitudine, însă ea nu este obligatorie să fie în Rai ! Așa că, ar fi minunat ca realmente oamenii să aibă grijă de ei și de sufletele lor și a celorlalți.
II. Adevărul, între dreptate și moralitate.
Ce este Adevărul ?
Plecând de la identificarea conștiinței și respectiv relația directă prin identificarea Conștiinței cu Dumnezeu, așa cum am aflat-o la început, putem acum elucida mai ușor faptul că Dumnezeu, prin Conștiința, este Adevărul suprem ! Fără accesarea conștiinței, însă, omul singur nu poate vedea sau afla Adevărul, ci doar fragmente din el !
Conștiința este diferită de moralitate ! Acestea se leagă prin Adevăr.
Moralitatea se naște în urma unor experiențe proprii, procesate la nivel rațional, în raport cu societatea și evoluția ori involuția ei.
Unii își vor dreptatea cu orice preț, fără să aibe "dreptate", sau, vor să-și vadă doar dreptatea lor!
Adevărul, însă, își are un sistem de referință universal (Dumnezeu - Tatăl, Fiul și Sf. Duh), dar adevarul poate fi privit (de noi omenii) și din unghiuri diferite. Ca atare, două persoane pot grăi simultan două adevăruri (proprii și personale, fără denaturare ori minciună și totuși) diferite, amândoi având dreptate, chiar de unul poate e lipsit de o anumită "cunoaștere sau învățătură". Cel ce nu pote empatiza (sentiment provenit din iubire) cu celălalt, nici nu-l poate înțelege - relație bidirecțională. [ Paranteză: Pe Dumnezeu Îl putem cunoaște, iubindu-L ! El oricum ne iubeste, e de datoria noastră ca să "închidem cercul" - Dacă unul iubește și celălalt nu, unul cunoaște și celălalt nu-l cunoaște pe cel ce îl iubește ! Vorbim de relație duală. Când o femeie și un bărbat se iubesc, atunci prin atingerea lui Dumnezeu - prin taina cununiei, ei formează un întreg. Acesta este un Adevăr, iar taina cununiei este una din căile spre mântuire. ]
De aceea, acesta este doar unul din motivele pentru care ortodoxia ne învață să ne cerem iertare primii, chiar de nu am greșit ! Unde nu este iubire, apare dezbinare !
Moralitatea, având premisele Adevărului, al Conștiinței și avându-L de acceeași parte pe Dumnezeu, putem spune clar că, moralitatea reprezintă o valoare, una din valorile absolute ale omului în existenta sa.
III. Valoarea – inversarea valorilor, omul ca imagine, fond – formă.
Inversarea valorilor.
Printre cele mai mari denaturări sau inversări de valori se întâmpla la noi, în Romania.
Printre acestea se numară și noțiunea de "lider" - asemuit șefului sau "dictatorului" de partid politic, numit "lider politic".
Termenul de "lider" provine din verbul englezesc "to lead" - a conduce, a îndrepta, a determina.
Leadership-ul reprezintă știința și capacitatea unui om de a-i INSPIRA pe ceilalți să-l urmeze, prin puterea exemplului, al valorilor și al principiilor sănătoase de viață.
Managementul reprezintă știința și capacitatea unui om de a INFLUENȚA pe cineva să acționeze, prin puterea cuvintelor și deciziilor pe care le poate lua pentru ceilalți sau în locul celorlalți.
Liderul este recunoscut, șeful este ales ! (*)
Așadar prin asemuirea unui termen, în special unul de valoare, către cineva sau ceva ce nu generează rezultate în direcția sensului etimologic, practic se desemantizează cuvântul, noțiunea, percepția și se inversează valorile, ridicându-le și slăvindu-le pe cele negative.
" Nu poți să (te) construiești prin demolarea celuilalt ! " (*)
“ Omul pe om se crește !” (*)
Imaginea omului transfigurat – surogat de valoare
BANII NU AU VALOARE ! Viața are, sănătatea are, munca are, prieteniile, căsniciile, copii au ! Valoare nu înseamnă bani, ea nu poate fi niciodată cumparată !
" Bogăția adevarată , începe din suflet, trece prin minte, apoi se manifestă în planul exterior sinelui, pentru ca în cele din urma, prin dăruire, să o dobândești ! " (*)
Omul în ziua de azi este devalorizat ca ființa și este “valorificat” în numere ! Pentru stat, ești o statistică, ești bun de plată, ești un număr sau mai multe, reprezinți o cota parte. Mai toți însă au uitat ca ești om și întâi de toate ești suflet ! Probabil ai uitat și tu ! Cel puțin asta se dorește, să uităm cu toții ! Toate sistemele ne încadrează în ceva, ne cataloghează după bunul plac al unor analiști, specialiști, experți, îndoctrinați și “doctori” în științe și neștiințe.
Evident pe tine nu te-a întrebat nimeni nimic. Tu nu ai nimic de spus. Poți să strigi, să ieși în stradă, să protestezi în fel și chip, sistemele te educă, te înăbușe. Ești un om de bun simt care nu doar că te-ai tâmpit, dar ca să fi eficient trebuie să tâmpești și pe altii ! Și pentru asta ești încă și prost plătit !
" Când ești tânăr, cea mai mare prostie / inconștiență este să nu auzi, să nu asculți ce spun cei în vârstă ! Când ești în vârstă cea mai mare prostie este să uiti că ai fost tânăr ! " (*)
Când omul se afișează numai cu "branduri", în mod ostentativ, este pentru că nu are nimic personal să afișeze ! El este într-o agonie a lipsei de personalitate, căutând să lase impresia uneia.
Lipsa de identitate poate duce astfel la identități false ! Acest tip de individ dorește să devină ceea ce nu este sau nu poate fi, ca atare caută să-și înlocuiască golul cu o imagine deja consacrată în percepțiile majorității.
Acest lucru, evident, depersonalizează individul, și-l amestecă într-o majoritate, culmea fiind că tocmai din cauza asta fugea consumatorul opulent de brand – să iasă cu ceva în evidenta, sa iasa din anonimat! Este un mic cerc vicios.
Nevoia de recunoaștere a personalității și valorii individului (poate nevalorizate) caută să se transpună/confunde astfel în brandul sau brandurile cu care epatează. Aspect ușor de identificat pentru cei cu minime abilități de "citire" a persoanelor. Vânzarea unei imagini cu care omul până la urmă ajunge la nivel formal să se confunde, vine dintr-o frustrare a neîmplinirilor proprii pe care cel puțin la nivel emoțional nu poate să o controleze sau recanalizeze către o creștere personală interioară. Acolo, omul caută să iși satisfacă sentimentele neîmplinirilor, prin autosatisfacția unor împliniri de imagine. Evident această imagine, pentru a funcționa psihologia indusă, este necesară a fi recunoscută din exterior. Ea nu este o imagine interioară, proprie, ci un surogat imaginar al valorii de sine, adică reprezintă exact crearea virtuală a ceea ce nu există.
Toate aceste "imagini" se manifestă prin nevoia de a deține obiecte, de “firmă” - mașini, îmbrăcăminte, ceasuri, etc., toate de lux. Toate acestea denotă exact educația transfuzionată omului ca și consumator. Omul este important pentru state, doar pentru economie, economia însemnând venituri, dar evident nu pentru consumatori !
" Oameni devin surogate ale unor false și induse nevoi, ce nici măcar nu le aparțin. Ei sunt educați să-si dorească ceva străin lor, neînțelegând că sufletul le este viața ! " - (*)
Oamenii în ziua de azi sunt extrem de preocupați de FORMĂ și uita complet de FOND, în esență de Adevăr ! (Forma înseamnă și bani, iar fondul valoare.)
Oamenii preferă să se mintă pe ei înșiși, pe altii, să fie mințiți chiar ei, trăind într-o falsitate și superficialitate de teama a ceea ce Adevărul le-ar putea dezvălui !
Omul nu mai are încredere în simțăminte și trăire, ci în satisfacția imediată. Expresia mentală-logica "mi se cuvine" a devenit arhetipul existenței omului, "eu, eu, eu" - am dat, am dres, am facut ( TU NU !), cuantimizând și judecând prea mult, însă cunoscând prea puțin !
Oamenii preferă (inconștient) să-și vândă sufletele celor ce le dau satisfacții imediate, falsa încredere, sau chiar dreptate !
Oamenii nu mai știu pentru ce trăiesc și mulți iși doresc să nu trăiască ! Atâția cad în depresie pentru lucruri care "există" doar în mintea lor ! Minte asaltată de informații false și negativism ! Sufletele lor ajung să se hrănească din asta (fiind chiar vampirizați energetic, și ei sugând energie la rândul lor), căci ființa și mintea nu mai le este de mult un filtru, forma pervertindu-i, iar fondul devenind pentru ei iluzia "turmei", dat de invidia și "personalitatea" ce o nutresc.
" Orice din ceea ce leagă, în sensul de a crea dependență, de fapt "vampirizează" energetic ! " (*)
Disperați, oamenii, se mai duc unii la Biserică (îndeosebi de sărbători), de ochii lumii (de formă), crezând că așa Dumnezeu le va împlini dorințele, sau "lipsurile" materiale pentru prezența lor fizică, aproape toți devenind brusc "credincioși". Așa își fac oamenii " chip cioplit", "crezând" în ceea ce nici ei nu cred realmente !
autor Cristian Cuteanu 2014
IV. Timpul - un blestem sau o binecuvantare (a omului pe pământ) ?
Învățăm în cadrul instituțiilor de învățământ, începând cu grădinița până la master și doctorat, circa 22 de ani. Ieșim “îndoctrinați” pe la 24 de ani sau “doctori” până la 30 de ani. Suntem niște genii pe care ne crează “sistemul”, dar unde este genialitatea din noi ?
Învățăm, suntem educați si educăm la rândul nostru, toată viața ne pregatim, dar niciodata nu suntem pregatiți, parcă nici pentru viață, nici pentru “moarte”.
Timpul este o binecuvantare, este și un blestem, depinde în ce sens îl folosim, noi oamenii, căci pentru Dumnezeu timpul rămane atemporal.
La nivel spiritual timpul, nu are limite, scopul lui în utilizarea pe acest pământ rămâne mântuirea.
Este deja o alegere să citețti mai departe sau să-ți pierzi timpul...
Și, fie că ești un om credincios, fie nu, timpul este o acumulare de informație, căci ea are nevoie de timp de înmagazinare, de percepție, de ordonare, de judecată, de acțiune, pentru ca în final, sentimentul cel mai fin să fie : aceeași primă senzație...
E greu să simți bătrânețea, dar nu este greu să îmbătrânești. Copiii vor să ajungă cât mai repede oameni mari, iar oamenii mari întotdeauna și-ar dori să fie din nou copii.
Este un motiv, un pattern de înțelepciune, pentru care omul matur va recunoaște de cele mai multe ori că și-ar putea folosi timpul mult mai bine decat în copilarie, dar cu mintea lui de acum. Este evident că însuși timpul i-a dat înțelepciunea, capacitatea de rațiune.
Nu voi putea uita vorbele Preasfințitului Daniel, cum că noi " toți suntem tineri, doar că de vârste diferite !" ...și câtă dreptate are! Suntem tineri duhovnicește, tineri în învățătură, și poate chiar în Adevar, toată viața asta!
Timpul poate fi o binecuvantare, sau un blestem. Este o binecuvantare pe care Dumnezeu ne-o îngăduie, însă poate fi un blestem, pentru că noi ni-l facem să fie așa ! Ne complacem, ne pierdem în atribute și plăceri pur lumești, trupești, carnale, lipsite de spiritualitate, ne pierdem în născociri, în loc de adevăruri, ne pasionează “eu”-l în loc de propriul suflet.
Și ... timpul continuă să treacă, trece și ne petrece și noi rămânem - reci și seci. Și de cele mai multe ori indiferența asta este blestemul pe care ni-l luăm ca formă de “autoapărare”, dincolo de iubire, lipsit de iubire, de taină, de crezuri, încercăm să ne conservăm, să "trăim veșnic" într-un timp temporal, fără a ne interesa atemporalitatea, sau mai clar mântuirea sufletului, căci carnea oricum putrezește .
Preferăm să credem că a trăi momentul este o tendință de extaz, o turmentare și satisfacție carnală, decât a simți dragostea universală, a Lui Dumnezeu. Ne complacem în simțuri trupești, dar nu în trăiri spirituale, cerem de la Dumnezeu, dar nu și oferim și cum spunea părintele Arsenie Papacioc, obligat să-și nege credința, a spus: „Bine, spun ca tine, că nu există Dumnezeu. Însă ţine seama de un lucru: dacă Dumnezeu există, ne-am ars amândoi!”
Și ce aveai de pierdut dacă-ți foloseai timpul și viața iubind și dăruind ? Citind și ascultând, sau pur și simplu doar păsându-ți de fiecare clipă în care inima îți bătea, căci, în ultima clipă orice om și-ar mai dori înca-un minut ! Și-atunci ar învăța să prețuiască timpul, momentul, șansa de a fi mai bun !
Și oare timpul ne face mai buni ? Poate, doar dacă vrem. Însă bunătatea nu este o chestiune a timpului, ci o chestiune a sufletului. Cum se împacă atunci sufletul cu timpul ?
Timpul pentru suflet este doar un punct de pornire, însă nu se termină niciodată ! Timpul în această viață este biblioteca noastră din care ne este dat să învățăm. Și învățătura are multe forme...
Așa apare și ideia că Raiul s-ar afla pe pământ și iadul la fel, prin prisma eficientizarii timpului. Mulți însă dintre noi suntem procrastinatori și credem că ne putem “amâna” chiar și moartea, mântuirea sau lecțiile...NICIODATĂ !
TIMPUL este ceva ce omul indiferent de cât și-ar dori el, nu poate să-l controleze, cât doar să-l cunoască și să-l folosească pozitiv sau prost. Timpul este spre folos sau nu, iar aceasta este o alegere a fiecăruia dintre noi.
Ni se va părea că timpul trece repede sau lent, în funcție și de interesele și așteptările noastre, și la fel cum timpul este o percepție, și trupul pentru suflet este o percepție, materializată !
Timpul este o alegere, și dacă tot ai ales să trăiești în timp, atunci ce faci cu el ? Îl folosești, sau îl irosești ?
Indiferent de ceea ce faci tu, "Timpului nu-i pasă că trece ! El iși vede de treaba lui!” (*)
IV. Manifest de trezvie.
(dex.: Trezvie = stare de limpezime a minții, de vioiciune, de agerime; curățenie sufletească )
România se construieşte, distrugând-o !
Distrugem orice ! De la cei 7 ani de acasă până la valorile spirituale şi morale, de la principii la legi, de la educaţie la sănătate, de la familie la natură, de la tradiţie la viitor, de la cultură la imagine, peste tot pe unde românu' trece, el trebuie să-și lase pecetea distrugând ?! Nu... acesta nu este vorba despre orice fel de român, îl veţi recunoaşte voi !
Ce construim de fapt ?
Ne construim un viitor sumbru pentru copiii noştri şi urmasii lor, un mediu îngrozitor de trai şi de a răzbi, un viitor în care singura regulă va fi că nu există nici o regulă, pentru că legea în România este folosită doar ca să te distrugă ca fiinţă, este chiar împotriva românului .
România devine ţara nimanui, repejor şi cert!
România nu mai construieşte oameni de caracter, ci ipocriţi, parveniţi, şmecheri, “jucători”! România nu mai produce maeştri ci "vedete", în România nu se mai educă ci se prosteşte, se supune, în România nu se trăieşte ci se subzistă, în România nu se mai garantează ci se fură - orice, oricum, oricât, pe oricine. Omul nu mai are valoare! Valoarea şi-o însuşeşte politicul sub caracter de putere, valoarea şi-o însuşeşte media, sub caractere de putere, valoarea şi-o însușește legea sub caractere de putere.
Poporului i s-a furat orice urmă de putere ! Manifestarea şi dorinţa a peste 20 milioane de oameni este subminată şi anihilată de putere !
În România eşti suspect pentru că exişti, eşti vinovat pentru că vrei să continui să trăieşti în România, şi eşti condamnat dacă vrei ca puterea prin tentacolele ei să nu mai nimicească ţara, pe care de altfel o vând în cele mai odioase moduri. Astfel Romania devine o închisoare, doar ceva mai mare ! Acum, până şi comunismul pare dulce uneori !
Ce e de făcut ?
Schimbăm ţara ? Schimbăm puterea, legea ? Shimbăm oamenii ? Schimbăm principiile, valorile, ce ? Schimbăm în ce ? Că orice schimbăm parcă tot nu avem de unde alege şi toate se învârt în cerc.
A distruge înseamnă a desface, a demola, a dezbina … şi asta s-a întâmplat din '90 încoace !
Tot în ceea ce se acţionează este pentru a crea dezbinare. Oamenii nu mai sunt uniţi. Pe vremuri oamenii au avut un ţel, un scop mareţ: LIBERTATEA ! Ni s-a dat ! O falsă libertate, o iluzie în toate aşteptările.
Te mai întrebi ce e de facut ? SĂ NE UNIM ! Să ne unim pe valori morale şi principii corecte de viaţă !
SĂ NE IUBIM ! Să reînvăţăm să fim umani dacă nu mai ştim ! Să-l respectăm pe celalalt, să-l ajutăm pe celălalt, să daruim celuilalt !
DE CE ? Poate că într-adevar nici valorile sau principiile nu mai par a fi uşor de recunoscut, poate că nici ce şi cum să iubim nu mai ştim, poate că nici ţeluri măreţe nu mai avem...şi este adevărat că românul este supus torturii permanente, agasat şi bombardat din toate părţile, dar...ÎN LUMEA ASTA VREI SĂ-ŢI TRĂIASCĂ COPILUL ? Şi dacă n-ai copil, în lumea asta răsturnată, unde toate sunt cu josu-n sus, aici să mai faci copii, să îi obligi pe ei să schimbe ceva ?
ROMÂNI, UNIŢI-VĂ, SĂ RĂSTURNĂM ŢARA ASTA LA LOC !
Din "Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/În care te-adânciră barbarii de tirani!/Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,/La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!" , se spune clar că barbarii de tirani tot dintre noi au fost sau încă sunt. Ăsta-i răul cel mai rău, ca un popor să-şi facă singur rău şi să şi-l şi asigure pentru viitor !
Cât din (Hora unirii) “Hai să dăm mâna cu mâna/Cei cu inima româna,/Să-nvârtim hora fraţiei/Pe pământul României!//Iarba rea din holde piară!/Piară duşmania-n ţară!/Între noi să nu mai fie/ Decât flori şi omenie! ” rezultă clar că vorbim de unirea celor cu inima română care îşi doresc să piară duşmănia din ţară ! Aşa ne recunoaştem duşmanul... doar s-a ştiut dintotdeauna că acolo unde oamenii nu sunt uniţi, acolo e şi dezbinare şi se vor întoarce unul împotriva celuilalt.
Şi apoi dacă încă mai considerăm că avem democraţie, adica “puterea poporului”, atunci uniţi-vă dragi fraţi români, cum spune şi Vasile Alecsandri “Eu ţi-s frate, tu mi-eşi frate, În noi doi un suflet bate!” Să renaştem sulfletul României, să-i redăm pulsul, viaţa, speranţa !
Și în final poate te întrebi dacă e așa de rău, unde e Dumnezeu în toate acestea ! Dumnezeu e acolo unde fiecare l-am lăsat !
Și dacă nu este în educație, în școli, în viața de zi cu zi, ce pretenții putem avea de la viață, de la noi, de la alții ?
Ceea ce lipsește cu desăvârșire din sensul educației lumii acesteia sunt învățăturile despre emoții, manifestarea și controlul acestora, pentru că majoritatea oamenilor nici nu știu ce simt, iar altii iși neagă simțirile !
" Către ceea ce-i dai importanță, timp și emoție, îi dai putere să crească ! "
" Ca să ridici un om, întâi trebuie să te cobori la el ! " (*)
Ideia centrală a acestei lucrări este una a (re)descoperirii conștiintei, prin apropierea de Dumnezeu. Periplul a urmat în câteva direcții de manifestare: sociale, educaționale, filosofice, psihologice sau de relaționare – fiecare dintre acestea condensând ideea de Adevăr.
Fără a vedea adevărul, oameni nici nu pot identifica problemele acolo unde sunt, ca urmare nu pot vedea nici soluțiile.
Mă păstrez doar un fin observator ce a încercat să prezinte anumite situații generate până la urmă de oameni, prin societate cu intermediul educației. Poziția mea este doar aceea de a arăta ceea ce este deja acolo, într-o formă a Adevarului și fără a utiliza biobliografii, decât a vorbi prin însumi conștiința, moralitatea și educația mea.
Ca și concluzie, important până la urmă, este ca educația să poată favoriza atingerea Lui Dumnezeu !
Să ne regăsim conștiința, pentru a nu ne pierde în imoralitate și a putea conferi viitorului, în timp, adevărata educație copiilor și urmașilor noștri.
Să nu furăm Adevărul Lui Dumnezeu, valorile vieții și să-i oferim Lui Dumnezeu macar răbdare, pentru ca prin timp să luceze în fiecare dintre noi !